Conducerea Inspectoratului Județean Constanța a declanșat procedura cercetării prealabile, după ce un agent i-a permis ÎPS Teodosie să folosească intrarea secundară a instituției.
Înaltul prelat se afla la secția de poliție pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită și folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Procurorii susțin că acțiunile ÎPS Teodosie și ale complicilor au provocat un prejudiciu de peste 1 milion de lei.
„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalți inculpați au folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În declarațiile prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafețe agricole având categoriile de folosință ‘vii pe rod cu struguri pentru vin/vii pe rod cu struguri nobili pentru vin’, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.(…) Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plățile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei)”, se arată în comunicatul DNA.
ÎPS Teodosie a fost pus, luni, sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.